”Diabetul zaharat și boala cronică de rinichi nu pot fi separate, ele interacționează bidirecțional și trăiesc într-o simbioză perfectă. Iar diabetul zaharat este așezat pe un soclu, mai ales pentru diabetul zaharat de tip 2, și acest soclu este chiar obezitatea” a declarat prof. dr. Eugen Moța în cadrul Conferinței InterDiab 2022.

A 8-a ediție Interdiab

Asociaţia pentru Studii Reno-Metabolice şi Nutriţionale (ASRMN) a organizat cea de-a 8-a ediție a Conferinţei Internaţionale Managementul Interdisciplinar al Diabetului Zaharat şi al Complicaţiilor Sale (InterDiab), în perioada 3-5 martie 2022, într-o versiune mai flexibilă, ca eveniment hibrid, fizic şi online.

Tema generală la INTERDIAB 2022 a fost Diabetul zaharat – interferențe în medicina internă.

Conferința InterDiab 2022 a fost organizată în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Institutul Național de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „Prof. Dr. N.C. Paulescu”, Societatea Română de Cardiologie, Societatea Română de Endocrinologie și Societatea Română de Nefrologie.