Femeile şi fetele ai căror bunici sau străbunici s-au apucat de fumat la o vârstă fragedă prezintă tendinţa de a avea mai multă grăsime corporală, s-a constatat în urma unui studiu bazat pe proiectul britanic „Copiii anilor 90 la vârsta de 30 de ani”, relatează vineri The Guardian.

În urma unui studiu anterior s-a descoperit că, în cazul în care un tată a început să fumeze în mod regulat înainte de a ajunge la pubertate, atunci fiii săi, dar nu şi fiicele, prezentau mai multă grăsime corporală decât era de aşteptat.

În prezent, cercetătorii cred că au identificat un procent mai mare de grăsime corporală la femeile cu bunici sau străbunici de sex masculin care s-au apucat de fumat înainte de 13 ani. Nu au fost observate efecte la descendenţii de sex masculin ai acestora.

Cercetarea sugerează că expunerea la substanţe poate duce la schimbări ce pot fi transmise de-a lungul generaţiilor. Echipa aflată în spatele cercetării a admis, însă, că sunt necesare mai multe studii pentru a se putea confirma constatările şi pentru a înţelege modul în care se întâmplă acest lucru.

Oamenii de ştiinţă au reuşit să identifice această posibilă asociere datorită detaliilor şi profunzimii datelor intergeneraţionale oferite de proiectul Universităţii din Bristol şi reprezintă un exemplu de descoperiri pe care nu le-ar fi putut anticipa la vremea la care acesta a fost lansat, în 1991.

Jean Golding, fondatoarea proiectului „Copiii anilor 90 la vârsta de 30 de ani” şi autoare principală a raportului recent, a lăudat persoanele care au participat la studiu – o cohortă iniţială formată din 14.000 de femei însărcinate şi copiii şi nepoţii lor din prezent.

Alte constatări ale studiilor realizate de-a lungul deceniilor care nu ar fi putut fi prevăzute includ descoperirea, în urmă cu 20 de ani, a faptului că femeile care mănâncă peşte gras în timpul sarcinii, chiar şi o dată la două săptămâni, au copii cu o vedere mai bună. De asemenea, un studiu publicat în 2013 a concluzionat că o carenţă de iod în timpul sarcinii ar putea avea un efect negativ asupra dezvoltării cognitive a copiilor, o descoperire posibilă datorită mostrelor de urină prelevate la începutul sarcinii participantelor şi a înregistrărilor detaliate cu privire la dieta viitoarelor mame. Totodată, s-a constatat că semnele timpurii ale unor riscuri genetice asociate diabetului de tip 2 ar putea fi observate la copiii de până la opt ani şi, în plus, a fost identificată o asociere între alergia la arahide şi utilizarea loţiunilor de piele cu conţinut de extracte de arahide.

În cazul studiului recent, publicat în jurnalul Scientific Reports, cercetătorii au căutat informaţii despre fumat în cazul bunicilor şi străbunicilor de sex masculin. Ei nu au putut analiza astfel de date în rândul bunicilor şi străbunicilor de sex feminin deoarece puţine dintre ele aveau acest obicei.

„Această cercetare ne oferă două rezultate importante. În primul rând, că expunerea unui băiat la anumite substanţe înainte de pubertate ar putea avea un efect asupra generaţiilor care îi succed. În al doilea rând, unul dintre motivele pentru care copiii devin supraponderali s-ar putea să nu aibă atât de mult de-a face cu dieta lor actuală şi cu exerciţiile fizice, ci mai degrabă cu stilul de viaţă al strămoşilor lor sau cu persistenţa factorilor asociaţi de-a lungul anilor”, a declarat Golding.

Potrivit cercetătoarei, experimentele pe animale au demonstrat că expunerea indivizilor de sex masculin la anumite substanţe chimice înainte de reproducere poate avea efecte asupra descendenţilor lor, însă au existat îndoieli cu privire la faptul că acest fenomen este prezent şi la oameni.

„Dacă aceste asocieri sunt confirmate în alte seturi de date, acesta va fi unul dintre primele studii umane cu date adecvate pentru a se începe analizarea acestor asocieri şi pentru a se începe desluşirea originii relaţiilor dintre generaţii potenţial importante. Mai sunt multe altele de descoperit”, a precizat Golding. AGERPRES