Elevii din comuna Ciugud vor primi, începând din acest an şcolar, nuci proaspete, produsele fiind oferite gratuit la anumite intervale de timp în cadrul unui program pilot de învăţare a regulilor de alimentaţie sănătoasă, denumit „Ronţăie smart! Mănâncă sănătos!„, implementat de administraţia locală, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

„‘Ronţăie smart! Mănâncă sănătos!’ este primul program public din România care promovează alimentaţia sănătoasă şi consumul de nuci în rândul elevilor din mediul rural. Astfel, în această săptămână, copiii au găsit pe bănci caserole cu nuci proaspete, culese din livezile româneşti. În paralel, cei mici vor fi învăţaţi cum să aibă o alimentaţie sănătoasă, ce alimente le oferă energie şi cum să înlocuiască obişnuitele chipsuri sau produse fast-food cu nuci, fructe şi legume proaspete”, se arată în comunicatul Primăriei Ciugud.

Potrivit sursei citate, în programul derulat în parteneriat cu unul dintre cei mai importanţi procesatori de nucă din România urmează să fie implicaţi şi medici pediatri şi nutriţionişti, care vor avea întâlniri cu elevii pentru a le explica principiile alimentaţiei sănătoase.

„Modul în care mâncăm este o formă de educaţie. De aceea este important să îi învăţăm pe copiii noştri în familie şi în şcoală să mănânce sănătos, astfel încât să fie sănătoşi. În vremuri în care tentaţia unor produse nesănătoase este la orice pas, avem obligaţia să îi învăţăm pe copii ce înseamnă alimentaţia sănătoasă şi care sunt riscurile la care se expun dacă nu mănâncă sănătos”, a afirmat, potrivit comunicatului, primarul comunei Ciugud, Gheorghe Damian.

La rândul său, reprezentantul procesatorului de nucă, Alexandru Chiric, a arătat că este ştiinţific demonstrat că o alimentaţie nesănătoasă are un impact negativ asupra copiilor, dar şi asupra adulţilor.

„O alimentaţie echilibrată este fundaţia pe care trebuie insistat încă din timpul şcolii. O serie de ţări europene se apleacă într-un mod deosebit asupra educaţiei alimentare la copii şi tineri, iar aceste modele de bună practică este foarte important să le preluăm şi noi în şcolile din România”, a afirmat Alexandru Chiric, citat în comunicat.

Programul „Ronţăie smart! Mănâncă sănătos!” este primul program public din România care promovează alimentaţia sănătoasă şi consumul de nuci în rândul elevilor din mediul rural. Acesta este implementat de Primăria Ciugud, Şcoala Gimnazială Ciugud şi compania respectivă.

Societatea este unul dintre investitorii locali din comuna Ciugud, fiind înfiinţată în 2014 şi având capital integral românesc. Este unul dintre cei mai mari procesatori de nucă românească, având o capacitate de câteva mii de tone pe an. Fabrica de procesare a nucilor de la Ciugud este o investiţie de peste 5 milioane de euro, dintre care o parte sunt fonduri europene.

Nucile sunt considerate o hrană sănătoasă oferită de natură, dar şi o sursă de energie, antioxidanţi şi vitamine. AGERPRES