Raportul OCDE publicat în 2019 demonstrează că există un argument economic puternic pentru investițiile în prevenirea și combaterea obezității: fiecare dolar cheltuit pentru prevenirea obezității generează un profit economic de până la șase dolari.

A trecut aproape un deceniu de când Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) și-a publicat raportul emblematic privind obezitatea, ”FIT not FAT”. Pe parcursul anilor care au urmat, țările au pus în aplicare politici inovatoare și, în unele cazuri chiar ambițioase, pentru a opri valul epidemiei de obezitate. Din păcate, însă, sfârșitul încă nu se întrevede. Ratele de supraponderalitate și obezitate au continuat să crească afectând acum 58% din populația adultă din țările OCDE. Obezitatea morbidă și supraponderabilitatea din copilărie au trecut de la o raritate la un eveniment comun. Obezitatea reprezintă acum o povară alarmantă pentru oameni, societăți și economii din țările OECD și nu numai.

Acest raport demonstrează că există un argument economic puternic pentru investițiile în prevenirea combaterii obezității. Prin raportarea modelului său avansat de microsimulare și proiecție pe termen lung, acest raport simulează impactul obezității asupra cheltuielilor de sănătate și a economiei în ansamblu în 52 de țări membre până în anul  2050.

Analiza arată că obezitatea nu numai că reduce speranța de viață, ci dăunează și performanțelor școlare ale  elevilor, productivității forței de muncă și are un impact negativ semnificativ asupra PIB-ului. Dar există și o veste bună: Fiecare dolar cheltuit pentru prevenirea obezității generează un profit economic de până la șase dolari – ceea ce face din intervențiile în prevenție o investiție excelentă. Diferite pachete de politici publice pot reduce această povară în timp ce se economisesc bani.

Acest raport este o ilustrare clară a modului în care politicile mai bune pot duce la o viață mai bună. Investind în prevenție factorii de decizie politică au posibilitatea de a opri creșterea obezității pentru generațiile viitoare și de a sprijini economiile.

Un număr din ce în ce mai mare de oameni sunt supraponderali în toate statele membre OCDE și acest lucru va reduce PIB-ul cu o valoare estimată medie de 3,3%. Problemele de sănătate legate de creșterea în greutate încurajează absenteismul la locul de muncă și scăderea productivității, pe măsură ce consumăm tot mai multe calorii fără a face mai mult exercițiu fizic.

În următoarele trei decenii, supraponderalitatea va afecta 92 de milioane de vieți, bolile cronice legate de supraponderalitate reducând speranța de viață cu aproape 3 ani până în anul 2050.Acest raport analizează costurile economice, sociale și de sănătate ale creșterii numărului de persoane cu obezitate sau supraponderalitate în 52 de state membre OECD, inclusiv Uniunea Europeană (UE28) și Grupul celor 20 state dezvoltate (G20).

Raportul integral poate fi consultat AICI.

Sursa infografice: OECD Health Policy Studies – The Heavy Burden of Obesity. THE ECONOMICS OF PREVENTION.