Spune Stop Obezității pentru a avea o viață mai bună! Este îndemnul pe care Dr. Radu Mirică, MD, PhD, Asist univ. Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”, București și Medic Specialist Chirurgie generală și chirurgie metabolică, Spitalul Clinic de Urgență ”Sf Ioan”, București îl adresează cititorilor platformei DespreObezitate.ro. Potrivit medicului, persoanele obeze nu sunt singure în această luptă și trebuie să facă o schimbare, fie prin alimentație, stil de viață, fie apelând la chirurgia metabolică, ”cea mai eficientă metodă de scădere ponderală, la acest moment”.

Patologie extrem de frecventă, vulnerabilă la infecții virale

”Obezitatea reprezintă o patologie extrem de frecventă, în societatea de astăzi, orientată către consumul excesiv de alimente hipercalorice. Ea asociează, sau chiar cauzează, multe afecțiuni ce sunt întâlnite foarte frecvent la acești pacienți, cum sunt hipertensiunea, diabetul zaharat, gonartroza bilaterală, sindromul de apnee în somn (SASO) și altele”, a explicat Dr. Mirică.

Tocmai de aceea, efectele noului coronavirus sunt multiple: ”Pneumonia virală SARS COV-2 la pacienții cu obezitate afectează sistemul respirator, sistem respirator deja suprasolicitat la aceștia prin sindrom pulmonar restrictiv, cauzat de obezitate. Astfel pneumonia SARS COV-2 prezintă o formă mult mai severă decât la un pacient normoponderal, având un necesar de oxigen în flux mare și nu de puține ori necesitatea de terapie intensivă și intubație orotraheală cu ventilație mecanică (așa zis plămân artificial). Obezitatea determină de asemenea, la nivelul întregului organism, un status proinflamator, motiv pentru care răspunsul acestuia la infecția virală este mult diminuat.”

Bolile asociate obezității

Obezitatea morbidă se asociază, în proportie de 80%, cu diabetul zaharat, potrivit medicului, fie în forma preclinică (prediabet), fie în forma deja diagnosticată, cu necesar de terapie medicamentoasă sau insulinică. De asemenea, din cadrul afecțiunilor medicale cronice influențate de obezitate se numără insuficiența cardiacă și hipertensiunea (ce se poate remite complet, dacă se ajunge la o greutate normală sau se reduc mult dozele de antihipertensive), gonartroza bilaterală (greutatea excesivă asupra articulațiilor duce la pierderea mobilității), sindrom de apnee în somn, ce se remite rapid, după intervenția chirurgicală metabolică. Toate aceste afecțiuni însumate, ce își cresc gravitatea odată cu creșterea în greutate, ajung să determine o scădere a calității vieții și mari incoveniente la cele mai mici sarcini de zi cu zi, după cum a explicat specialistul.

Soluția chirurgicală pentru obezitate și comorbiditățile ei

Nu trebuie să așteptăm până când numărul kilogramelor scapă de sub control, trebuie să avem grijă la ce și când mâncăm, ne sfătuiește medicul. ”Dacă kilogramele au depășit un anumit prag, atunci trebuie să cerem ajutor de specialitate. Cea mai eficientă metodă de scădere ponderală, la acest moment, este chirurgia metabolică. Această ramură a chirurgiei se numește astfel, pentru că nu tratează numai obezitatea, ci și comorbiditățile acesteia, și aici mă refer la hipertensiune, diabet zaharat, sindromul de apnee în somn și gonartroza. Medicul chirurg va introduce pacientul, în funcție de anumite criterii, într-un program special, în cadrul căruia acesta este văzut și tratat de o întreagă echipă multidisciplinară,

alcătuită din cardiolog, pneumolog, psiholog, gastroenterolog, endocrinolog și nutriționist, astfel pacientul primind îngrijirile și atenția necesară fiecărui caz în parte, în final, în functie de necesități, este pregătit cu atenție pentru intervenția chirurgicală”, a explicat Dr. Radu Mirică.

Evoluția nocivă a societății

Acesta a identificat și cauza principală a obezității: ”Totul pleacă de la modul în care am evoluat ca societate. Acum mii de ani, eram nevoiți să depunem eforturi substanțiale, pentru a putea procura hrana necesară, acum găsim la fiecare colț de bloc o covrigărie, o shaormerie sau orice alt magazin sau restaurant de unde ne putem procura hrana zilnică, astfel încât efortul depus pentru aceasta este minim. Un alt aspect important este frecvența cu care ne alimentăm. Există persoane care au și 6-7 mese pe zi. Eu, unul, recomand maxim 3 mese pe zi, cu o hidratare foarte bună între mese, și când spun hidratare mă refer la apă și ceai neîndulcit, nu la majoritatea băuturilor carbogazoase sau sucurilor neacidulate, ce aduc un aport foarte mare de zaharuri.”

Efort fizic regulat

Pornind de la o grija mai mare pentru ceea ce mâncăm, și cât de la frecventa cu care o facem, măsurile de reducere a riscului de obezitate asociază și realizarea unui efort fizic regulat, respectarea meselor și un echilibru psihosocial, în opinia medicului. ”Bineînțeles că, dacă lucrurile ies de sub control, așa cum aminteam și mai devreme, trebuie apelat la ajutor de specialitate, pentru a reduce sau elimina riscul obezității și afecțiunilor asociate acesteia”, a mai avertizat Dr. Mirică.

 

Radu Mirică MD, PhD, Asist univ.

Medic Specialist Chirurgie generală și chirurgie metabolică

Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Ioan” București

Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” București

www.EndObesity.ro

Email: mirica_rm@yahoo.com

Tel: 0739 547 304